E intotdeauna greu sa luam decizii care presupun schimbari majore in viata noastra. De ce? Pentru ca elementele contextutlui prezent, oricat ar fi de neplacut, ne confera siguranta. Cum sa ne avantam dintr-un loc pe care-l stim cu ochii inchisi, cu bunele si relele lui, in necunoscut? Cum sa mai controlam lucrurile care nu ne sunt familiare? Cine mai suntem noi, intr-o alte lume?
Acum stim: sunt femeia pe care sotul o neglijeaza; sunt baiatul timid, care nu indrazneste niciodata sa-si spuna punctul de vedere; sunt barbatul care nu-si permite nici sa respire fara sa aiba acordul sotiei; sunt adolescentul pe care parintii nu-l inteleg si nu-i dau voie sa aiba o viata a lui; sunt femeia singura, ranita de mai multe ori in iubire, care nu mai are incredere intr-o alta relatie; sunt angajatul nemultumit de sef, de munca pe care o face, de colegii de serviciu; sunt tatal care nu mai are niciun cuvant de spus in fata copiilor sai; sunt mama care nu are deloc timp pentru bucurii personale, pentru ca intotdeauna nevoile copiilor au prioritate.. Da, asta sunt, asta e cartea mea de vizita. Si ce daca sufar? Ce daca ma simt fara valoare langa un sot caruia nu-i pasa, ce daca traiesc mereu frustrarea ca accept parerile celorlalti neconditionat, ce daca ma simt ca-n puscarie alaturi de sotia mea, ce daca nu ma bucur de experientele unice ale adolescentei asa cum fac ceilalti, ce daca singuratatea mea e coplesitoare, ce daca locul de munca pe care il am imi face nefericita existenta, ce daca nu am nici cea mai mica satisfactie legata de copiii mei, ce daca simt ca eu nu exist decat pentru a face ceva pentru ceilalti? Si ce daca toate astea? Dar ASTA SUNT! Ce-as fi fara toate astea?
Si totusi, daca ne-am hotari intr-o zi sa renuntam la haina pe care-o purtam de-asa mult timp incat am ajuns s-o confundam cu noi insine? Daca ne-am da voie sa exploram un alt fel de a fi, gandi, actiona?
Prinsi in rolul pe care ne-am obisnuit sa-l jucam de-atat timp, nu putem concepe sa ne vedem in altul. Am uitat de mult, sau poate nu ne-a spus nimeni niciodata ca viata e plina de roluri pe care doar de noi depinde sa le jucam. Ne agatam nevrotic de oameni, situatii, locuri, cu riscul de-a omite un lucru extrem de important: sa ne bucuram de viata folosindu-ne pe deplin libertatea de-a alege. Merita? In mod sigur! M-a convins lumina de pe chipul unui om care a facut asta deja.
Iuhuuuu!!! Ma bucur mult sa-ti citesc gandurile pe calea undelor. Abia asteptam:))
RăspundețiȘtergere"Fata-n fata", interesanta idee, cu dublu sens: fata-n fata cu noi insine, ca intr-o oglinda, in care ne privim cu sinceritate si fata-n fata cu ceilalti, intr-un dialog, dezbatere, tot pentru a ajunge la adevar...
Totul, oricum, sa fie fara masca!
Apoi, un articol provocator: avem noi putinta, forta de a ne schimba sau nu atunci cand nu ne este intru totul bine, cand intuim ca am putea fi altfel daca ne-am privi cu mult curaj fata-n fata? De cele mai multe ori nu si in felul acesta conservam un fel de a fi al nostru, dar sunt momente cand da, arunci in aer totul fara consecinte, fara sa prevezi finalul. Un timp, doare. Apoi, intelegi mai bine ce a determinat schimbarea, ba mai mult, pricepi ca altfel nici ca se putea.
Te salut, draga prietena!
Ba nu...in loc de "te salut" vom spune "nee citiimmm!", asta ca un imbold sa tot scrii si sa tot scriu :)))
Foarte interesanta postare! Conduce la meditatie, te face sa te regasesti printre fraze, naste intrebari.
RăspundețiȘtergereMi-am adus aminte de un capitol din cartea lui R.Rogers, A deveni o persoana, legat de scopul vietii. Care este pana la urma urmei scopul nostru in viata? Cariera, familia, sa devenim genial si nemuritori? Sa fim cu sufletul curat si aproape de Dumnezeu pentru a fi fericiti dupa moarte? Sa facem bani, sa obtinem putere? Si...nu! Scopul vietii este acela de a lupta si a deveni tu insuti. Cornelia
Mi-a placut, keep going! ;)
RăspundețiȘtergere